marți, 2 iulie 2013

Profesorul universitar al anului 2011



Denis Ibadula: „Rămân în țară, aici pot schimba lucrurile!”

Matematiciana Denis Ibadula de la Universitatea „Ovidius” din Constanța a fost premiată de Fundația „Dinu Patriciu” la Gala Premiilor în Educație. Premiul în valoare de 10 000 de euro îl va folosi tot pentru activitatea de cercetare.

Matematiciana este de părere că un profesor foarte bun trebuie să aibă talent pedagogic și pregătire științifică solidă. Sunt calități pe care le-a cultivat de-a lungul timpului și astăzi este „Profesorul universitar al anului”.

Se visa la catedră încă din copilărie. „Mă jucam de-a profa de mate, cu creta în mână scriind pe spatele ușilor de garaj, transformate vara în tablă, sau iarna - pe ușile de la șifonier, spre disperarea mamei, povestește zâmbind Denis Ibadula.

La școală a fost mereu prima. Școala Generală nr. 1 a absolvit-o cu media 10, apoi a fost șefă de promoție la Colegiul Pedagogic, a absolvit licența și masteratul la Universitatea „Ovidius” tot cu notă maximă și nu s-a mai despărțit de facultatea ei. Imediat după absolvire a rămas să le fie colegă profesorilor ei, fiind cadru didactic la Facultatea de Matematică și Informatică din anul 2008.

„Insuflu studenților mei dragostea pentru matematică și le explic cum matematica leagă o mulțime de idei diferite într-una singură, cum explică lucruri importante care altfel nu ar putea fi înțelese. Îi învăț că deși unii dintre ei nu vor folosi niciodată demonstrațiile pe care le facem și soluțiile pe care le găsim tot acest efort îi ajută să-și dezvolte gândirea, le va ajuta pe viitor rezolvarea diverselor probleme și le va facilita astfel dezvoltarea personală și profesională.”

S-a perfecționat peste hotare. Numai în ultimii cinci ani a participat la peste 30 de manifestări științifice în centre de cercetare din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Mexic. Cu toate acestea, preferă să rămână în România. „Am puterea să pot schimba lucrurile aici, în țară, pot face ceva pentru studenții de aici!”, spune Denis Ibadula.

Numai în ultimul an a realizat cu studenții trei seminarii științifice. Odată cu trecerea la sistemul Bologna, numărul cursurilor s-a redus dramatic. Am încercat să suplinesc această lipsă prin organizarea semestrială de seminarii științifice studențești.”, explică lectorul universitar.

La Gala Premiilor în Educație organizată de Fundația „Dinu Patriciu”, Denis Ibadula s-a înscris încrezătoare în succes. De altfel, Facultatea de Matematică și Informatică a mai primit acum doi ani titlul de „Facultatea anului”, iar a acum a venit rândul să dea Educației „profesorul anului”.

Am participat cu credința că am ceva de spus în acest domeniu. A fost impresionat, pentru că atunci când m-am întors, studenții m-au aplaudat, m-au îmbrățișat, au trăit cu mine acest moment.”

Premiul în valoare de 10 000 de euro îl va folosi tot pentru activitatea de cercetare. Dar satisfacțiile nu vin doar în plan profesional, ci și în plan familial. Denis Ibadula este căsătorită și are două fetițe. Cea mare în vârstă de 10 ani, Ella Nelin este elevă la Școala nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și îi calcă pe urme. Deja are în palmares patru medalii de aur obținute la concursurile de evaluare în matematică. Cea mică, Ayana Eda, în vârstă de 5 ani, a început și ea să descopere tainele științelor exacte.

articol publicat pe site-ul ziarului „Adevărul”, 9 noiembrie 2011
imagine: replicaonline.ro
Îi învăţ că, deşi unii dintre ei nu vor folosi niciodată demonstraţiile pe care le facem şi soluţiile pe care le găsim, tot acest efort îi ajută să-şi dezvolte gândirea, le va uşura pe viitor rezolvarea diverselor probleme şi le va facilita astfel dezvoltarea personală şi profesională“, spune lector dr. Denis Ibadula.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/constanta/profesorul-universitar-anului-raman-tara-schimba-lucrurile-1_50ad20e17c42d5a6638f3286/index.html

Matematiciana Denis Ibadula (37 de ani) de la Universitatea Ovidius din Constanţa a fost premiată de Fundaţia „Dinu Patriciu“ la Gala Premiilor în Educaţie. Premiul în valoare de 10.000 de euro îl va folosi tot pentru activitatea de cercetare.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/constanta/profesorul-universitar-anului-raman-tara-schimba-lucrurile-1_50ad20e17c42d5a6638f3286/index.html
Matematiciana Denis Ibadula (37 de ani) de la Universitatea Ovidius din Constanţa a fost premiată de Fundaţia „Dinu Patriciu“ la Gala Premiilor în Educaţie. Premiul în valoare de 10.000 de euro îl va folosi tot pentru activitatea de cercetare.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/constanta/profesorul-universitar-anului-raman-tara-schimba-lucrurile-1_50ad20e17c42d5a6638f3286/index.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu